Cum funcționează L544/2001?

Ce tip de informații se pot solicita prin intermediul L544/2001

Orice informații care se referă la sau rezultă din activitățile unei instituții sau atorități publice ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici.

Ce tip de informații NU se pot solicita prin intermediul L544/2001

  1. Informații privind utilizarea banilor publici de către terți (societăți comerciale, fundații, etc)
  2. O parte din informațiile clasificate listate in L182/2002 privind informațiile clasificate (aparare națională, siguranța și ordinea publică, care privesc deliberările autorităților, care privesc interesele economice sau politice ale țării). Restricția nu se aplică în cazul încălcării legii de către o autoritate/instituție publică (prin articolul 24 alin.5 din L182/2002 privind informațiile clasificate, se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informațiile de interes public, restrângerii ilegale a exercițiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime)
  3. Informații prvind activitățile comerciale sau financiare, dar numai dacă publicarea acestora încalcă principiul concurenței loiale (L11/1991)
  4. Informații privind date personale (L677/2001)
  5. Informații privind procedura în timpul amchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare.
  6. Informații privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora periclitează desfășurarea echitabilă a procesului ori interesul legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces.

Cine poate solicita informații de interes public

Orice persoană fizică sau juridică, română sau străină. Solicitantul nu trebuie să-și justifice, in niciun fel, cererea.

Cum pot fi obținute informațiile de interes public

1. Cerere verbală

2. Cerere scrisă (model cerere)

Cererea scrisă poate fi făcută pe hârtie (expediată prin poştă, cu confirmare de primire sau depusă la sediul instituţiei/autorităţii publice sau regiei autonome, cu număr de înregistrare) sau pe suport electronic (e-mail). Ea trebuie să conţină: denumirea şi sediul autorităţii/instituţiei publice; numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului; care este informaţia solicitată, dacă se solicită copii de pe documente (cu indicarea cât mai exactă a acestora), disponibilitatea de a plăti costurile serviciilor de copiere a documentelor.  Atenţie: cererea scrisă poate fi făcută pentru comunicarea oricărui gen de informaţii de interes public, inclusiv a celor care se comunică din oficiu. În caz contrar, ar fi îngrădit nejustificat dreptul persoanei de a cere în scris orice informaţie de interes public, prevăzut în articolul 6 din Legea nr.544/2001. În acest sens există soluţii şi în jurisprudenţă (sentinţa civilă nr.577/F din 27 iunie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr.782/2002), instanţa hotărând că obligaţia instituţiilor/autorităţiilor publice de a comunica din oficiu unele informaţii de interes public nu exclude obligaţia acestora de a comunica informaţiile şi în scris, la cererea solicitantului, conform articolului 6 din Legea nr.544/2001.  Dacă solicitarea nu este de competenţa instituţiei/autorităţii publice sesizate, aceasta nu o va restitui persoanei, ci, în termen de 5 zile de la primire, o va trimite instituţiei/autorităţii competente şi va informa solicitantul despre aceasta (art. 24 din Norme).

3. Comunicare din oficiu. Informațiile comunicate din oficiu privesc:

  • organizarea și funcționarea autorității/instituției publice
  • datele de identificare ale autorității/instituției publice
  • structura organizatorică
  • sursele financiare, bugetul, bilanțul contabil
  • programele și strategiile proprii
  •  liste cu documente de interes public și cu categoriile de documente produse și/sau gestionate
  • căile de atac la dispoziția solicitantului

Comunicarea din oficiu se realizeaza prin:

  • publicarea de rapoarte
  • organizarea la sediul autorității/instituției publice a unui punct de informare/documentare un de să poată fi consultate documente de interes public
  • afișarea la sediul autorității/instituției publice (minim obligatorie conform art.11 din Norme)  sau publicarea respectivelor informații în Monitorul Oficial sau în mijloacele de informare în masă, în publicații proprii, precum și în pagina de internet proprie

Informaţiile comunicate din oficiu trebuie prezentate într-o formă accesibilă şi concisă, care să faciliteze contactul persoanei interesate cu autoritatea/instituţia publică (art.10 din Norme). Rezultă că dacă informaţiile nu sunt prezentate într-o formă accesibilă, obligaţia comunicării lor din oficiu nu este îndeplinită.

Termenele de comunicare

Legea prevede termene de comunicare de: 5 zile lucratoare, 10 zile lucratoare şi 30 zile lucratoare. 

  • În termen de 5 zile de la primirea cererii se transmite în scris refuzul comunicării informaţiilor şi motivarea acestuia;
  • În termen de 10 zile de la înregistrarea cererii se comunică în scris informaţiile solicitate sau, în cazul în care au fost cerute informaţii complexe, faptul că ele vor fi comunicate în scris în termen de 30 zile de la înregistrare;
  • În termen de 30 zile de la înregistrare se comunică în scris informaţiile complexe, pentru care identificarea şi difuzarea necesită o durata de timp ce depăşeşte 10 zile. 

Nerespectarea termenelor legale pentru comunicarea în scris a refuzului sau a informaţiei echivalează cu refuzul nejusificat de rezolvare a cererii şi, implicit de aplicare a legii liberului acces la informaţiile de interes public.  Chiar dacă, în cele din urmă, refuzul sau informaţia vor fi comunicate, dar cu depăşirea termenelor legale, cel vinovat de întârziere nu poate fi absolvit de răspunderea disciplinară.  Nici instituţia/autoritatea publică nu va fi scutită de obligaţia de a plăti solicitantului daune morale şi/sau materiale pentru vătămarea produsă prin încălcarea legii.

Căi de atac

1. Reclamaţia administrativă (model reclamație motiv răspuns negativ; model reclamație motiv lipsă răspuns)

  • Se adresează conducătorului autorităţii/instituţiei publice din care face parte angajatul care a refuzat aplicarea prevederilor legii liberului acces la informaţiile de interes public;
  • Se formulează în termen de 30 zile de la data la care solicitantul informaţiei a luat cunoştinţă de încălcarea dreptului.  

Atenţie: dacă solicitantul nu primeşte răspuns la cererea iniţială de obţinere a informaţiilor după trecerea a 10 zile de la data înregistrării (termenul obişnuit pentru comunicarea informaţiilor) şi nici comunicare că termenul a fost prelungit de la 10 la 30 zile, reclamaţia administrativă se trimite în termen de 30 zile de la expirarea primului termen de 10 zile. Aceasta deoarece necomunicarea în termen echivalează cu refuzul nejustificat al rezolvării cererii şi, implicit, al aplicării legii. 

Desigur, dacă solicitantul primeşte în termen de 10 zile de la înregistrare comunicare că termenul a fost prelungit la 30 zile, termenul pentru introducerea reclamaţiei administrative începe să curgă după expirarea celor 30 zile. Reclamaţia administrativă va cuprinde, pe lângă menţiunile din cererea iniţială de solicitare a informaţiei, o expunere a motivelor pentru care solicitantul consideră că a fost încălcată legea. 

Observaţii: motivele pot fi de ordin general (informaţia cerută este de interes pentru o comunitate; informaţia solicitată nu poate constitui, dacă ar fi dezvăluită, un pericol pentru siguranţa naţională, ordinea publică etc.) sau punctual (solicitantul descoperă că regia autonomă X, care refuză să dea o informaţie sub pretextul că nu ar folosi bani publici şi deci nu ar intra sub incidenţa Legii 544, a primit unele fonduri de la bugetul de stat) sau amândouă. 

Reclamantul primeşte răspuns la reclamaţia administrativă numai în cazul în care aceasta este admisă. Răspunsul este scris şi se comunică în termen de 15 zile de la data depunerii reclamaţiei şi trebuie să cuprindă atât informaţiile solicitate, cât şi sancţiunile disciplinare luate împotriva celui vinovat de încălcarea Legii 544. 

Dacă reclamaţia este respinsă, solicitantului nu i se comunică nimic. 

Observaţie: această reglementare încalcă articolul 47 alin. 4 din Constituţie care prevede că autorităţile publice au obligaţia să răspundă la cereri, indiferent dacă sunt admise sau respinse. Deci, comunicarea soluţiei trebuie făcută în toate cazurile, nu numai când reclamaţia este admisă.

2. Plângerea în instanţă  

Observaţie: Legea nr.544/2001 nu prevede, ca în cazul Legii nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, că plângerea în instanţă trebuie să fie precedată în mod obligatoriu de reclamaţia administrativă. O astfel de condiţionare este, însă, afirmată în articolul 36 din Norme, care astfel adaugă la Legea nr.544/2001. Până la o intervenţie legislativă care să lămurească acest aspect, există riscul expunerii la soluţii contradictorii, în funcţie de optica fiecărei instanţe. 

Recomandare: solicitantul să formuleze reclamaţia administrativă. 

Atenţie: în cazul în care doreşte să se adreseze instanţei, solicitantul, indiferent dacă a formulat sau nu reclamaţia administrativă trebuie să o facă în termen de 30 de zile de la data expirării termenelor pentru comunicarea refuzului sau informaţiei, prevăzute în articolul 7 din Legea nr.544/2001. 

Plângerea este scutită de taxa de timbru. 

În plângere se va cere instanţei să constate că informaţiile solicitate sunt de interes public şi să oblige autoritatea/instituţia publică să comunice în scris informaţiile solicitate. De asemenea, trebuie cerut ca instanţa să fixeze un termen în care informaţiile să fie comunicate solicitantului. Acesta poate cere şi obligarea autorităţii/instituţiei publice la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale sau/şi materiale (patrimoniale). Trebuie indicată valoarea daunelor, pentru fiecare categorie, în ce constau, cum s-au produs, cum pot fi dovedite. 

Plângerea se adresează, în prima instanţă, numai tribunalului. Este o competenţă materială specială prevăzută expres de Legea nr.544/2001, care derogă de la competenţa materială din contenciosul administrativ. 

Competenţa teritorială este alternativă, la alegerea petentului: tribunalul în a cărui rază teritorială domiciliază sau tribunalul în a cărui rază teritorială se află sediul autorităţii/instituţiei publice. 

Plângerea se judecă de secţia de contencios administrativ a tribunalului. 

Atenţie: Aceasta nu înseamnă că se aplică toate regulile şi principiile din legea contenciosului administrativ. Legea nr.544/2001 are caracteristici şi reguli proprii, care diferă şi au prioritate în raport cu legea contenciosului administrativ. O diferenţă a fost deja menţionată şi priveşte competenţa materială. Alte diferenţe privesc caracterul obligatoriu/facultativ al reclamaţiei adminstrative, termenele, taxele etc. O deosebire importantă se referă la problema dovedirii interesului în cauză. În cazul Legii nr.544/2001, este suficientă şi «simpla curiozitate» pentru obţinerea unei informaţii de interes public, ce trebuie să fie la dispoziţia tuturor; solicitantului nu trebuie să i se impună să facă dovada unui interes direct, personal în legătură cu acea informaţie.

Plângerea se judecă în procedură de urgenţă. Aceasta impune instanţei fixarea unor termene mai scurte faţă de regulă, o mai mare reţinere în acordarea de amânări, judecarea şi în timpul vacanţei judecătoreşti, redactarea cu operativitate a hotărârilor. 

Hotărârea tribunalului este supusă recursului (de asemenea scutit de taxe de timbru), care se judecă la Curtea de apel. Termenul de introducere a recursului este cel din dreptul comun, de 15 zile de la comunicarea hotărârii. În acelaşi termen, recursul trebuie să fie şi motivat. 

Recursul se adresează Curţii de apel, dar se depune la tribunal (la instanţa a cărei hotărâre se atacă), sub sancţiunea nulităţii. 

Recursul nu se limitează la motivele din articolul 304 cod de procedură civilă, ci are un caracter general. Aceasta deoarece articolul 304/1 cpc prevede că orice obiecţiune cu privire la hotărârea tribunalului poate fi luată în discuţie la recurs. 

Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă. Nu mai poate fi atacată decât în cazuri excepţionale pe calea contestaţiei în anulare, a revizuirii sau a recursului în anulare. Instituţiile/autorităţile publice şi regiile autonome au obligaţia de a pune în aplicare decizia.

Surse: Monitorul Oficial; Ghid practic pentru accesul la informația publică